vineri, 25 februarie 2011

DRAGOBETE 2011

POVESTEA LUI ADAM.
După o vreme...
La drept vorbind, cine trăiește singur? Până și Robinson l-a căpătat pe Vineri.  
Despre ce singurătate poți  vorbi dacă nici lui Adam nu i-a fost hărăzit să trăiască singur?!
Mă-ntreb, oare cât timp i-o fi trebuit Domnului să stea în cumpănă?!  O fi privit ființa stingheră care-și preumbla pașii, absent, printre minunățiile fără de cusur ale Edenului și  l-o fi întrebat, văzându-i privirea tristă:
 - Păi, Creatura mea perfectă,  de ce ești nefericit?!

                          
CE NU-ȚI PLACE?
Pajiștea cu flori?
Susurul izvorului de dincolo de  mal?
Râul cu pești și malul cu sălcii?
Curcubeul de după  ploaie?
Zarea albastră și munții înalți?
Câmpiile prelungi, mângâierea ierbii?
Semeția crestelor, fiorul prăpastiei?
Umbra pomului  la amiaz? Răcoarea nopții după arșița zilei?
Căderea apei din înaltul pragului?

CE NU-ȚI PLACE?
Albul neprihănit al iernii?
Vârful timid al ierbii răzbind din brazdă? Ambrozia florilor?
Mugurul din ram? Verdele crud al lunii mai?
Aurul greu din lanuri?
Comoara din boabe?
Fructul copt?
Râsul soarelui în valuri?
Simfonia mării, vara? Albul valului, topit în nisip?
 Sfioșenia scoicii? 
Secretul adâncului? Măreția înaltului?
Plânsul vântului în frunze?
Culorile toamnei din pletele pădurii?
CE NU-ȚI PLACE?
Cântul privighetorii în copilăria zilei?
Violina ciocârliei? Ori cârâitul sacadat al greierului?
Zborul jos al păsărilor care imploră ploaia?
Mugetul disperat al căprioarei căutându-și puiul?
Torsul lin al pisicii?
Privirea devotată a câinelui?

 De ce ești nefericit?!
 CE MAI VREI, OMULE?!
 Vrei, poate, să schimb mersul soarelui de la apus spre răsărit?
Vrei să-ntorc mersul vremii?
 Vrei să storc fructul vieții și să ți-l dărui numai ție întru veșnicie?

Ooo, DOAMNE!! O fi răspuns Adam, privind în jos și neștiind ce să facă cu mâinile.
Adevărat zic și eu: tu ești ALFA și OMEGA, începutul și sfârșitul! Căci tu mi-ai dat lumina ca să-mi deschidă zările, cântul păsărilor să-mi desfete auzul, catifeaua ierbii să-mi mângâie tălpile, mireasma florilor să-mi gâdile nările și răsfățul nectarului în cerul gurii.
Dar unde-i dulce-amarul? Unde-i râsu’-plânsu’? Unde-i tristețea și bucuria? Unde-i durerea și alinarea? Unde-i dorul și-mplinirea?
              Îmi caut rostul, Doamne! o fi zis Adam, chinuit de un junghi în coastă.
              Creatorul o fi clătinat din cap, măsurând cu gândul Singurătatea Omului.
             „E timpul” și-o fi zis, căutând un nume pentru Mama Lumii.

Ștefan
... de Dragobete

13 comentarii:

  1. Ohhh, ce frumos, un junghi în coastă :))) Păi asta suntem noi, Bubule? :p

    Mi-a plăcut rău textul de faţă, mai ales când vă detaşaţi cumva de acest dialog punându-l sub semnul întrebării: "O fi răspuns Adam, privind în jos și neștiind ce să facă cu mâinile."

    Va pupă Laura!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc Stefan .
    Am vrut initial sa-ti spun " iti multumim Stefan"apoi am realizat ca nu-mi pot permite aroganta sa-ti multumesc in numele tuturor "Evelor" de pe Pamant.
    Frumoase cuvinte ...
    Singuratatea decimata in cateva fraze cu atat inteles. Strivita , anulata , amintindu-ne cu atata eleganta cat ne pierdem vremea cu nimicuri uitand esentialul . Suntem parti ale unui intreg ...
    Iti mai amintesti un film frumos de dragoste din tineretea noastra " Fata Morgana " cu doi tineri actori romani Diana Lupescu si Dinu Manolache( care din pacate a plecat mult prea devreme dintre noi )?
    Intr-o frumoasa scena de dragoste , ea ii povesteste ca la inceputuri femeia si barbatul formau o sfera . Iar zeii , ingroziti de atata perfectiune le-au aruncat din inaltul cerului si le-au spart in doua .De atunci , fiecare jumatate o cauta pe cealalta ...
    Dulce-amarul , rasu'-plansu' ,tristetea si bucuria ,dorul si-implinirea...
    Pana la capat .

    RăspundețiȘtergere
  3. Laura, dragă, nici nu știu ce să fac!
    Să comentez... să nu comentez observația la junghiul din coastă... dacă da, cum să fie comentariul?!
    Oooooh! gata, știu! Într-un asemenea context, un comentariu la comentariu nu poate fi decât firesc. Sunteți ceea ce n-ar fi putut lipsi.

    Teo Dora, ce noroc că, din când în când, câte-o sferă se s-ntregește și oamenii își redescoperă esența. Așa fiind, înțelegem de ce împlinirea fiecăruia vine din perfecțiunea întregului ci nu din jumătăți egoiste și șchioape...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ridicarea privirii si linistirea mainilor din povestea ta, Bubule, o fi durat ceva dar nu prea mult fiindca trebuia sa venim si noi pe lume , sa facem umbra Pamantului . Poezia asta a ta este atat de perfecta incat nu-i pot gasi nici un cusur. In contemplarea mea asupra creatiei Sale, ma minunez mereu , cad in extaz si ma gandesc la supa de aminoacizi din care zamislit-a tot ce ne-nconjoara ...Cate fulgere au fost necesare oare pentru a initia reactia formarii primului lant de ADN ? Enigma evolutiei vietii va ramane nedescifrata . Dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram in fiecare dimineata de mijitul zorilor , de picaturile de roua , de florile ce ne-nconjoara si ne dau binete si mai ales de mangaierile jumatatii de sfera ce ne-a fermecat existenta si va face sa ne vibreze sufletul pana in ultima zi ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, "ecce" talent, dacă-mi permiţi şi mie o parafrază. M-ai lăsat fără cuvinte. O poezie frumoasă ca un gând de primăvară - de mult n-am mai citit aşa un text din care să răzbată atâta sensibilitate. Fără a insista prea mult, nu vreau să fiu nepoliticos, te-aş întreba dacă cele de mai sus, cuvintele acelea atât de armonios aşezate în pagină, îţi vin senin şi uşor, ca o adiere de vânt pe baltă, sau sunt rodul unei munci mai de durată. Nu vreau să ştiu răspunsul, eu cred în prima variantă, negreşit.
    Mă bucur că Dragobetele îşi reintră în drepturi, prea ne-au zăpăcit ăştia cu valentaindeiul lor pe toate canalele media..

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut!
    Îmi place ce şi cum scrii şi aici.
    Dar am o observaţie: te-am rugat să mă anunţi când îţi faci blog şi nu m-ai anunţat, a trebuit să te găsesc singur.
    Păi, treabă-i asta?
    Bine te-am (re)găsit!
    Costi

    RăspundețiȘtergere
  7. Dane, mulțumesc pentru aprecieri. Nu răspund... nu dau din casa...
    Mă apucă amocul când văd atâtea americănisme găunoase copiate cu entuziasm tembel. Nu știu dacă e vreuna care să mă calce pe simțiri mai mult decât valentaindeiul ăla... cum bine zici. Am auzit că au evreii o sărbătoare în care se adună toți în casă, odată pe an și nu ies de-acolo o zi întreagă. Și nu fac nimic altceva decât să vorbească unii cu alții. Poate n-am înțeles eu bine, însă , dacă lucrurile chiar se petrec așa, mie chestia asta mi se pare de o înțelepciune extraordinară. Ei, uite, așa ceva n-am copia și noi, mama ei de treabă!

    Saluut, Costi!
    Trebuie să recunosc că a fost o surpriză plăcută. Dă-mi voie să-ți zic bun venit! Mă bucur că m-ai dibuit și mă mai bucur, firește, că îți place ce scriu.
    Sunt aici și sper să nu las să "adoarmă" locul ăsta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim, ce să-ți zic?! O să mă străduiesc să nu te dezamăgesc.
    Să-ți fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bubule să nu mă dezamăgeşti! Da' scrie şi tu mai concis.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hehehe... anonim, mulțam sincer pentru sfat, mi-a mai zis mie cineva drag chestia asta. Însă, prietene, tare mă tem că va trebui să citești și tu din doi în doi. Vezi tu, ăsta e păcatul meu: vorbă lungă...

    RăspundețiȘtergere
  11. Am tot stat si m-am gandit sub ce culoare sa revin ca sa-ti mai indulcesc putin amareala de ieri .Nu puteam sa plec asa de capul meu , fara sa-ti dau o explicatie logica , Bubule , prietenul meu de-o viata ! Rosul mi se potriveste cel mai bine . Apoi am zis in mine ca nu era prea bine sa-mi pun sufletul pe tava in masura in care o facusem .Prea eram ca un exponat de pe taraba de la piata . Primavara asta mi-a inspirat un alt inceput . Oare de cate ori o voi lua de la capat ,nemultumit mereu de mine insumi ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Dacă reușești mereu s-o iei de la capăt înseamnă că nu îmbătrânești, prietene. Te invidiez sincer pentru asta. Dacă aș avea o cât de mică aplecare pentru un studiu psihologic aș putea trage concluzia că nu ești nemulțumit de tine însuți. Mai degrabă ai o tendință, care la tine pare să fie firească, de autodepășire.
    Aștept să te redefinești. Sunt curios să văd ce "haine" noi vei pune, de data asta, pe ceea ce eu știu că este esența EU-lui tău.

    RăspundețiȘtergere